Ok deci sa va zic cum sta treaba! Am si eu un one-shot , dar mereu acel dar, sa stiti ca nu e descriere fabuloasa, nu`s personaje interesante, povestea e una simpla si sincer eu cand scriu o poveste sau fic ce mai e nu o fac sa fie buna si sa`mi zica altii ci doar asa sa ma distrez cum zic eu! Cine stie ce fel de "Lectura placuta" va fi dar nah` citit si asta! Varsta minima? Oricine! ^^ Si sa`mi scuzati greselile am incercat sa scriu cu diacritice, dar nu am putut!:-< :=): In love with a criminal-Part I
Pic-pic-pic era singurul sunet pe care îl putea auzi în noapte neputând sa deschid uşa către lumea viselor. Mai fac o încercare însa, în zadar tot nu reuşeam să adorm. Ploaia bătea în geamul meu şi tunetele mă făceau şa tresar din pat chiar dacă atinsesem varsa de şaptesprezece de ani.
Neputând să dorm mă ridic din patul meu moale şi hotarasc să-mi fac un ceai. Îmi pregătesc pliculeţul si apa caldă, apoi sorb uşor din ceasca cea roşie a mamei. Cei drept nu am mai avut insomnii păna acum, dar totuşi aveam o presimţire că este ceva la mijloc. Încerc să ignore din nou sentientul după care mă îndrept îaraşi spre patul meu drag. Intru în lumea viselor şi…
Dimineaţa imi spulbera visul şi îmi aminteşte că este o zi obişnuită de miercuri, groaznic dacă mă întrebaţi pe mine. Nu stau pe gânduri şi îmi încep rutina zilnică. Nu durează mult, iar Carla, servitoarea mea mă cheamă să servesc masa cu parinţii şi neisprăvitul meu fraţior de opt anişori. Mă îmbrac repede cu ce am la indemana după care cobor la parter. Salut prietenos şi-mi sărut familia, iau masa şi plec la şcoală.
Mă îndrept cu paşi mărunti şi grăbiţi spre aceasta “inchisoare”. Ce vorbesc? Închisoarea e minunată pe lângă pe lângă şcoala. Acolo am un pat, un TV, mâncare de trei ori pe zi pe când acolo şase ore de invăţat şi doar zece minute de pauză… Aiurea! Într-un final ajung în sla de clasă unde toată lumea discuta despre băiatul care de saptsprezece ani care dispăruse în urma cu doisprezece ore. Nu era de năsucul meu aşa că hotărasc să urmăresc oralul de astăzi: prima oră MATEMATICA! “Minunat, plec de la oră e clar” strig eu in clasă. Ies pe usă , îmi ascund ghiozdanul şi o tulesc numaidecât.
În sfârşit un loc unde pot să scap de acea “artă a cifrelor”. Inspir adanc si expir încet relaxându-mă complet. Liniştea si pacea din jurul meu imi alina inima plina de griji este zdrobită. Nu am înţeles niciodata această materie şi nici nu voi încerca, nu este de mine. Întotdeauna am preferat filozofia, dar cine ar asculta o adolescentă cu parul albastru? Aţi auzit bine, am aceasta culoare la păr, e puţin ciudat, nu? Totuşi priviţi partea bună, este unic şi numai al meu. Cu el mă fac remarcată în mulţime, ceea ce dovedeşte ca sunt diferită. Mama mereu îmi spunea că părul meu de culoarea boltei îmi va aduce provocări de-a lungul vieţii. Şi totuşi de ce nu mă ia lumea în serios? Doar pentru că sunt bogată şi pusă mereu pe şotii nu este tot una cu a fi proastă. Mereu sunt tratată ca fata primarului, care ştie doar să fie in centrul atenţiei. De ce? Cu ce am greşit? Oftez şi îmi continui plimbarea prin parc. Înca cufundată-n gândurile mele cele mai ascunse mobilul meu ce începe să sune zgomotos. Îl ignore după care îl arunc ici-colo, sunt fata primarului tăticu’ îmi va cumpăra altul. Afurisită viaţa, măcar de mă răpea cinev poate atunci îşi aminte cineva ca şi eu am creier nu doar carne pe care o modelează băietii. Şi vreţi să mai ştiţi ceva? Am prieten şi încă sunt virgină sau cel puţin aşa ar trebui să-l numesc, nu mai contează. Mai bine mă întorc la şcoală, acolo cel puţin o am pe Athena să mă strângă cu adevărat în braţe, am mare nevoie de una acum.
Ma întoc la şcoala, iar ca de obicei Athena îmi sare-n brate şi lumea ne priveşte ca şi cum ăs fi venit de pe Pluto. Eram obişnuită, mereu atrageam atenţia asupra mea, dar ei nu-i păsa adică mă iubea aşa cum sunt eu, deşteaptă sau proastă, frumoasă sau urâtă. Ea mereu îmi spunea: “Nu contează dacă toate lumea te crede diferită. Dacă o persoana te iubeşte cu adevărat este sufficient.”
Incă era pauză aşa că mai ies puţin pe hol citind din caietul de fizică. Fără să-mi dau seama un tănar blond trece pe langă mine dându-mi jos caietul din mână. Iată un gentleman, se apleacă si citeşte numele de pe copertă.
- Tania Bloom, interesant nume. Poftim, nu a fost cu intenţie data viitoare nu se va mai repeta, my lady! iar îngerul păzitor păraseste lumea mea.
Se pare că aţi aflat şi numele meu, este special nu? Acest îngerul cu pa lanul auriu face să-mi rămână in minte chipul său luminos. Avea totuşi ceva în privire care m-a pus pe gânduri, dar cine sunt eu să critic? Nu vreau să mai aud de iubire şi iată că “iubitul” meu Jason vine spre mine să mă mai sărute odăta, dar îmi face deja scârbă, aşa că îl dau la o parte să mai privesc odată spre acel cavaler. Devine gelos, este bine, cel mai bine. Soneria îmi aduce aminte că trebuie totuşi să intru la ore.
Într-un final s-au terminat şi aceste ore grele ale zilei, aşa că o iau pe Athena pentru a merge acasă. La poarta şcolii dau din nou de acel gentleman de dimineaţă. Stăm puţin de vorbă, îi alfu numele, Zane, un nume special chiar mai special ca al meu. Partea dubioasă este că please in spatele şcolii, iar dacă tot sunt încăpăţânată ce-ar fi să-l urmarim, nu Athena? Mergem tiptil până ajungem in spatele şcolii. Chiar în ultimul moment suntem prinse şi trimise acasă.
Ceea ce nu ştiam noi era cine se afla acolo in spate, dar un lucru am reuşit să-l aud:
- Ea este cea pe care o cautam. Fii atent nu o scapa din ochi, ea poate fi cheia îmbogăţirii noastre si şansa de a-ţi găsi tatăl.
Şi acestea sunt ultimele cuvinte care le-am auzit din partea îngerului.
Si atat pe in seara asta! Next? Nu stiu! ^^ Depinde! Noapte buna Konoha, adica Vampire Behind the Shadow :]]
Acasa 
Ultimele imagini 
