Invata-ma sa iubesc

Minibanner:

Subiect: Invata-ma sa iubesc Mar Mar 20, 2012 12:17 am

Deci este un fan fic Twilight luat de pe un alt site care m-a impresionat foarte mult.

Invata-ma sa iubesc
Capitolul 1

Charlie POV

-Şerif Swan, am aici raportul pe care mi l-aţi cerut de dimineaţă cu privire la furturile ce au avut loc acum câteva zile, la magazinul lui O’ Riley…
-Ok, mulţumesc, ceva noutăţi? S-au găsit amprente la faţa locului? Am întrebat uitându-mă cu atenţie la detectivul care imi era subordonat şi mai exact, mâna mea dreaptă, Emmett McCarty. Era tânăr, în jur de 28 de ani, dar avea un mare potenţial şi sincer speram ca într-o bună zi, să părăsească întunecatul Forks, pentru o funcţie mult mai bine plătită într-un oraş mare.

-Nu, domnule, dar am găsit în schimb o chitanţă de la motelul BG’s. M-am interesat şi am aflat că doua persoane asemănătoare suspecţilor s-au cazat la respectivul motel, chiar cu o zi inainte de marele jaf.

-Perfect, foarte bine McCarty… Ia legătura cu detectiv Jasper Withlock, pentru mai multe detalii, iar eu voi merge să interoghez posibilii martori, ok? Când mă întorc vreau să gasesc rapoartele finalizate pe masă. Poţi face asta, detectiv McCarty?

-Sigur, domnule, contaţi pe mine, urmă răspunsul sigur al subordonatului meu. Cum am mai spus, era un băiat bun, iar impreună cu Jasper făcea o echipă de invidiat.

Avusesem o zi extrem de grea la birou dar cu toate astea nu mă plângeam. Îmi iubeam meseria şi o practicam cu plăcere, mai bine zis, datorită ei am reuşit să trec peste divorţul de soţia mea, Rennée, de acum trei ani. Deşi lucrurile între noi se răciseră de mult mai mult timp, mai mult din cauza faptului ca imi făceam meseria, probabil cu prea multa patimă, am stat împreună pentru fetiţa noastră, Isabella. De la un moment dat insă, lucrurile au devenit prea serioase ajungându-se la un punct unde nu mai exista cale de întoarcere, despărţirea oficială rămânând singura soluţie.

Recunosc ca nu asta am dorit de la viaţă, mai exact să rămân singur şi mai mult decât atât să o forţez pe fiica noastră adolescentă să se împartă între două case, dar acum era deja mult prea tarziu. Mă simţeam neputincios, zarurile fuseseră de mult aruncate, iar jocul era deja făcut iar Bella… Ei bine, Bella, nu a mai fost niciodată aceeaşi, iar eu mă simţeam neputincios la gândul că am scapat-o parcă din grija. Avea atunci 17 ani, astăzi 20, şi ajunsesem practic niste străini, împărţind aceeaşi casă, trăind sub acelaşi acoperis, dar eram nişte persoane care nu au prea multă cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte viaţa celuilalt de lângă el. Imi scăpase total din grijă, nu mai aveam nici o autoritate asupra ei şi mai mult decât atât, o pierdeam pe zi ce trece, simţeam asta şi îmi era sincer frică pentru viitorul ei. În ultimii trei ani, am schimbat-o de la liceu la liceu, sperând că va reuşi să termine măcar ultimul an de liceu, ajungând în final, aici in Forks, dar nici aici lucrurile nu mergeau prea bine. Iar eu pur şi simplu nu mai ştiam ce să fac. Bella nu mai reacţiona la nimic: de la avertismente până la pedepse, toate erau ineficiente, în faţa absenteismului şi pasivităţii acelor ochi căprui, care erau odată luminoşi si plini de viaţă, în clar contrast cu nuanţa mohorâtă şi spălăcită de azi. Mă durea enorm schimbarea ei, nu o pricepeam prea bine, pentru ca înclinam totuşi să cred că desparţirea de mama ei nu putea fi chiar atât de drastică pentru psihicul ei. Dar atunci, ce era? Ce se întâmpla în mintea ei?

Încercand să-mi adun gândurile şi să mă întorc la lucru, m-am ridicat de la birou şi luând cheile maşinii, m-am îndreptat spre ieşire. Nu am apucat bine să ajung la destinaţie, că Emmett apăru din spatele meu uşor îngrijorat.

-Charlie, trebuie să îţi spun ceva… m-am cutremurat… ştiam privirea aia…

-Nu-mi spune… Nu din nou… E Bella? Ce a mai făcut?

-E cu tipii ăia din LaPush… cred că fac sărituri de pe stâncă sau ceva de genul.. dar nu cred că este numai atât, pentru că am primit deja mai multe reclamaţii şi de la localnici, din cauza zgomotului făcut.

-La naiba, când o să se termine?!?!? M-am săturat, pur şi simplu m-am săturat!!!… m-am auzit ţipând în secţia de poliţie, făcând mai multe perechi de ochi curioşi să se intoarcă la elanul meu.

-Linistiţi-vă domnule, vreţi să vin cu dumneavoastră?

-Nu, mă descurc. Termină rapoartele despre care am vorbit şi ne vedem mai târziu, am raspuns, bătându-l uşor pe umăr şi mulţumindu-i tacit pentru ajutorul oferit. Ca de obicei, trebuia să mă descurc singur cu problemele făcute de fiica mea. Deviza mea: rufele murdare se spală în familie.

În câteva minute eram deja pe drumul principal din Forks, făcându-mi loc in coloana de maşini. Conduceam mecanic fiind cu gândurile departe. Deşi mă mutasem în Forks, cu nu mai mult de un an jumătate în urmă, Bella reuşise şi aici, să se apropie de anturajele mai dubioase, în cazul acesta fiind vorba bineînţeles de faimosul Jacob Black, fiul lui Billy Black , dar şi de fraţii lui mai mari, Sam şi Quil. Băieţii răi ai oraşului, nu se dădeau niciodată în lături de la vagabondaj, perturbarea liniştii publice, şi nu numai, şi trebuia să recunosc faptul că imi părea sincer rău pentru tatăl lor Billy, care nu avea nici o vină şi care, din păcate, era şi ţintuit într-un scaun cu rotile. Puteam să jur că fata asta este un magnet pentru necazuri sau dacă nu, ea însăşi le caută la orice pas, am continuat mental, înjurând încet, şi lovind în frustrarea mea volanul mult prea tare. Era ca şi cum se încăpăţâna să o dea în bară din nou, chiar şi aici unde de abia reuşisem să mă acomodez şi prin această cale sa câştig cât de cât şi respectul micii comunităţi; dar rabdarea imi era la limita, lucrurile nu mai pot ramane asa. Şi totuşi, nu înţelegeam, de ce? Îi era chiar atât de greu să se comporte… normal? Unde sunt vremurile când era o elevă model, pasionată de literatură clasică şi cu visul de a ajunge candva o scriitoare? Se duseseră pe apa sâmbetei se pare, deşi aş fi dat orice ca liniştea şi calmul de altadată să mai revină în căminul meu.

Am făcut imediat curba spre dreapta, după care am pătruns în desişul pădurii de un verde crud ce despărţea ca o graniţă imaginară Forks-ul de micul locaş LaPush, ce avea parcă propria lui personalitate, oarecum mai mistică. Pe măsură ce ieşeam din păduricea deasă, zgomotul de muzică dată la maxim se auzea tot mai clar. Deşi eram încă departe de destinaţie, îmi puteam da seama că localnicii nu se plânseseră degeaba de zgomotul asurzitor creat.

Apropiindu-mă tot mai mult de sursa gălăgiei ce domina, am început să zăresc chipurile autorilor. Nici nu mă mai mira: aceeaşi membri ai familiei Black, Mike Newton care îi urma peste tot ca un căţelus, sperând să capete cred un pic din faima celor dintâi, şi fetele: Bella, Jessica şi Leah. Privind mai cu atenţie, am observat pentru prima dată cum neisprăvitul de Jacob Black, de data asta, se purta cu Bella, într-un fel mult mai intim, ceea ce mă făcu să îmi pierd minţile. Ca şi cum nu aş fi fost în mijlocul pustietăţii, am dat drumul la sirena maşinii de poliţie şi am început să claxonez zgomotos. La auzul meu, toata gaşca se opri din pălăvrageală, precauţi, după care au făcut tot posibilul, dar au eşuat lamentabil, să ascundă sticlele de băutură, dozele de bere şi pachetele de ţigări.

M-am dat jos din maşină nervos, văzând-o numai pe Bella, şi simpla ei expresie de-a dreptul plictisită, la adresa mea, mă făcu să îmi pierd cumpătul cu adevărat. M-am apropiat repezit de Jacob Black, prinzându-l în elanul meu, hotărât de tricou, şi trăgându-l înspre mine, am dat drumul la ameninţări:

-Ia ascultă la mine neisprăvitule, dacă te mai atingi de Bella, îţi jur că vei plăti scump, am mârâit în răspuns băiatului tupeist din faţa mea. Bineînteles că reacţia lui nu se lăsa neaşteptată.

-Tataie, nu fi rău, hai să discutăm… răspunse obraznic generând la ceilalţi băieţi chicote necontrolate. Copilul ăsta nu avea ruşine.

-Uite cum stă treaba deşteptule: tatăl tău este ţintuit într-un scaun cu rotile şi o duce destul de rău şi cu inima. Tu chiar vrei să faci tot posibilul să-l bagi în mormânt înainte de vreme cu faptele tale? Asta vrei? Eu unul, m-am săturat până peste cap de ifosele voastre. La auzul meu, calmul nepăsător şi încrezut al lui Jake se schimbă rapid în favoarea unei expresii de vinovăţie, dar îşi redobândi imediat controlul şi se smuci din prinsoarea mea.

-Strângeţi restul de băutură; se pare că s-a stricat gaşca pe ziua de azi prieteni, răspunse el hotărât dupa care se întoarse spre fraţii lui.

-Ce naiba cauţi aici, Charlie? se auzi vocea indignată a Bellei, de faptul că reuşisem în câteva minute să omor toată distracţia. Pentru a nu ştiu câta oara, era din nou impertinentă.

-Domnişoară, tu vii acasă cu mine în momentul asta. Avem de discutat.

-Nu vin nicăieri cu tine. Nu sunt copil, sunt adult…

-Atunci comportă-te ca unul, şi atâta timp cât eşti în casa mea te supui regulilor mele, daca nu, te descurci pe cont propriu, pentru că eu m-am săturat. S-a înţeles?

Vizibil deranjată de ieşirea mea, se aşeză înţepată în scaunul din faţă a maşinii de poliţie aşteptându-mă pe mine. M-am intors încă o dată la băieţi, avertizându-i din nou, cu o noapte în inchisoare, iar apoi m-am suit în maşină şi am pornit. Drumul a fost mai lung decât de obicei, datorită tăcerii penibile şi deranjante dintre noi, dar în acelaşi timp, încercam şi să mă calmez într-o oarecare măsură, pentru discuţia de acasă. Cum am oprit în dreptul aleii din faţa casei noastre, Bella coborî prima, repezindu-se să se închidă în camera ei ca şi atâtea alte dăţi.

-Bella?

-Ce naiba mai e? Ce mai vrei? Aaa, lasă-mă să ghicesc, vrei să mă alungi din casa? ţipă inspre mine revoltată.

-Nu am zis niciodată asta… am răspuns încercând din răsputeri să îmi controlez furia care apăruse din nou cu repeziciune. Învăţam parcă din nou cum să respir.

-Dar atunci? Ei bine Charlie, nu îţi voi da niciodată această satisfacţie. Nu te voi lăsa să-mi faci şi mie ceea ce i-ai făcut mamei…

Durerea imensă provocată de despărţirea de soţia mea îmi reveni în minte ciudat de agonizant şi fără să îmi dau seama am pălmuit-o puternic pe Bella. Am îngheţat, iar mâinile au început să-mi tremure în şoc, regretul invadându-mă în plină forţă. Am încercat să mă uit în ochii ei, care reveniseră acum la aceeaşi culoare tristă iar lacrimile neîmplinite din ochii ei mă facusera să mă simt cel mai mare nenorocit. Nu aşa plănuisem să port o conversaţie cu ea, sub nici o formă. Nu fusesem niciodată un tip agresiv, dar pur şi simplu, ma rănise enorm. Fără să îmi mai dea ocazia să mai spun ceva, fugi în camera ei, lăsându-mă să mă lupt cu un sentiment dur de pustietate. Oare meritam tot ceea ce mi se întâmpla? Cu ce greşisem?

BPOV

Aerul închis din camera mea îmi invadă nările, făcându-mă să mă strâmb în dezgust. M-am trântit neceremonios pe pat, luptându-mă cu propriile sentimente de vinovăţie, potenţate probabil şi de durerea surdă şi fierbinţeala deranjantă din obrazul meu stâng. În adâncul sufletului, ştiam foarte bine că nu era bine ceea ce făceam; ştiam asta şi totuşi nu aveam puterea să mă opresc. Nu puteam, nu acum, era ca o dependenţă de stupefiante, o dependenţă ce ştiam că putea avea consecinţe grave pentru mine. Am zâmbit fals în sinea mea; ce mai aveam de pierdut? eram deja distrusă, nu? am continuat mental în timp ce am simţit o lacrimă sărată în colţul gurii.. Nu puteam să las toate astea în urma mea, pentru că numai aşa mai reuşeam să scap de coşmarurile ce le aveam noaptea, şi care ma vizitau cu o frecvenţă regulată, de atâta timp. Numai aşa reuşeam să îmi ţin psihicul îndeajuns de ocupat pentru a nu-mi aminti în fiecare clipă de demonii ce îmi bântuiau mintea chinuită şi sufletul pustiit.
Se presupune ca începusem o relaţie cu Jacob, deşi ştiam foarte bine faptul că nu voi putea ţine niciodată la el. Era practic imposibil şi mă întrebam dacă vreodată voi putea să mai nutresc sentimente de iubire pentru cineva. Acceptasem totuşi apropierea lui deoarece credeam că e mai bine să ţii partea diavolului decât să lupţi împotriva lui. De când mă mutasem in Forks, fusesem tratată ca o ciudăţenie a naturii şi imediat după, îl întalnisem pe el. Fără intenţia lui, găsisem în Jake un oarecare sprijin, chiar daca era mai mult unul negativ, dar eram oarecum mult mai ferită de răutatea celorlalţi. Nimeni din Forks nu îndrăznea să se pună cu Jacob Black sau cu oamenii care îi stăteau aproape. Poate ca făcusem un pact cu diavolul, dar nu în schimbul sufletului, pentru că al meu îl consideram pierdut de mult, ci poate în schimbul viitorului meu care, în momentul de faţă nu era unul promiţător.

Văzând că soarele era deja la amurg, m-am cutremurat uşor şi fără să mai stau pe gânduri,, mi-am luat telefonul şi formând numărul dorit, l-am dus la ureche.

-Buna, Jake, ce faceţi în seara asta? Ok, contaţi pe mine, vin şi eu, i-am şoptit în răspuns după care am dat drumul telefonului pe pat şi m-am indreptat spre fereastră cu ochii meditativi. Nu era o distanţă prea mare pâna jos…

Sper sa va placa.